Cuprins
Orezul cu lapte este unul dintre desrturile copilariei si reprezinta oricand o idee buna daca ai pofta de ceva dulce. Spre deosebire de alte deserturi, orezul cu lapte este foarte usor de facut si este apeciat atat de copii, cat si de adulti datorita gustului sau delicios. Desi exista mai multe interpretari a retetei de orez cu lapte, pasii raman in general aceeasi, diferind doar ingredientele necesare pentru asezonare.
Citeste mai departe si descopera cum sa prepari cea mai buna reteta de orez cu lapte, urmand cativa pasi simpli si tinand cont de sfaturile pe care ti le-am pregatit.
Reteta orez cu lapte: simpla, delicioasa si cremoasa
Pentru a te ajuta sa pregatesti un desert cu adevarat bun, iti punem la dispozitie o reteta cremoasa, simpla si delicioasa de orez cu lapte. Pasii necesari pentru obtinerea unui preparat final reusit sunt usor de urmat si nu ai nevoie de cat de urmatoarele ingrediente:
● 200 g orez
● 120 g zahar
● 250 ml apa
● 750 ml lapte
Din aceste ingrediente se obtin 4 portii de orez cu lapte, numai bune de savurat alaturi de cei dragi.
Cum se pregateste orezul cu lapte?
Pentru inceput, se toarna 250 ml de apa intr-o cratita si se adauga cele 200 g de orez, dupa care se pune pe foc mediu pentru a fierbe.
In momentul in care orezul absoarbe apa, se toarna 750 ml de lapte si se lasa sa fiarba la foc mic.
In timpul fierberii, compozitia se amestecta constant pentru a nu se prinde de oala si a strica gustul preparatului.
Spre final, cand orezul este aproape fiert, se adauga si zaharul si se mai lasa pe foc aproximativ 5 minute, dupa care se inchide aragazul.
Oala se acopera cu un capac si se lasa 5-10 minute pentru ca orezul sa se umfle si sa fie gata de pus in farfurie.
In ceea ce priveste timpul de fierbere, acesta depinde de tipul orezului. Majoritatea boabelor de orez fierb in aproximativ 16 minute, insa exista si unele care fierb in 20 de minute.
Daca pe ambalaj nu este trecut timpul de fierbere recomandat, atunci este recomandat sa testezi separat cateva boabe pentru a vedea cat de repede se inmoaie acestea. Important de mentionat, este ca orezul nu trebuie fiert pana se dezintegreaza, ci atat cat sa fie moale, dar sa aiba miezul putin mai solid.
De asemenea, daca ti se pare ca a ramas prea mult lapte in oala, nu uita ca orezul il va absorbi si dupa oprirea focului.
Idei de servire a orezului cu lapte
Odata ce fiert si lasat sa se raceasca putin, orezul cu lapte poate fi pus in boluri sau farfurii mai adanci si asezonat cu fructe, scortisoara sau siropuri. Insa, cum creativitatea nu are limite, poti incerca sa faci diverse combinatii indraznete in functie de gusturile personale. Pentru a te bucura si a experimenta gusturi unice, poti adauga:
● scortisoara;
● esenta de vanilie;
● coaja rasa de lamaie sau portocala;
● dulceata;
● nuca macinata;
● alte ingrediente ingenioase.
Tips & tricks pentru pregatirea unui orez cu lapte perfect
Orezul cu lapte este o reteta usor de pregatit atata timp cat sunt luate in considerare cateva aspecte cheie.
Proportiile
Un lucru important de avut in vedere atunci cand pregatesti orez cu lapte, este ca proportia dintre orez si lapte sa fie una corespuzatoare. Pentru a obtine un desert mai cremos, pentru 100 g de orez sunt recomandati 800 ml de lapte, iar pentru un orez mai solid, cantitatea de lichid trebuie scazuta in functie de preferinte.
Tipul de orez
Desi reteta se poate realiza utilizand orice tip de orez, cel mai recomandat este cel cu bob rotund. In momentul alegerii orezului, trebuie luate la cunostinte toate informatiile inscriptionate pe pachet pentru a il fierbe corespunzator.
Modul de fierbere
O greseala des intalnita este modul in care se fierbe orezul. Pentru inceput, orezul necesar trebuie fiert in putina apa. Astfel, boabele se vor inmuia mult mai rapid, iar amidonul va fi dizolvat. Dupa adaugarea laptelui, gustul preparatului final nu va fi afectat in niciun fel, atata timp cat cantitatea de apa este mica. In plus, in timpul fierberii, desertul trebuie amestecat constant pentru a nu se prinde pe fundul oalei.
Orezul cu lapte reprezinta un desert bun de incercat in orice moment al zilei. Tinand cont de pasii si toate aspectele mentionate anterior privind ingredientele si modul de preparare, cu siguranta vei reusi sa pregatesti un preparat perfect pentru a le bucura papilele gustative tuturor.
Sursa foto: unsplash.com
Lasa un comentariu